FEDERAŢIA ASOCIAŢIILOR DIN ROMÂNIA – FAR MESAJ CĂTRE SOCIETATEA CIVILĂ
Începând cu 15 august 2024, o nouă voce puternică se alătură peisajului asociativ românesc!
Federaţia Asociaţiilor din România – FAR îşi deschide porţile, reunind organizaţii, cu profiluri din cele mai diverse, pentru a le promova şi apăra, împreună, interesele lor comune şi individuale. Vă invităm alături de noi, pentru ca să construim un mediu asociativ puternic şi influent.
FAR este o platformă pentru colaborare şi dezvoltare.
Pentru cei care agreează să fie în compania colegilor cu preocupări şi aspiraţii comune le punem la dispoziţie, în cele ce urmează, instrumentele de aderare.
Federaţia Asociaţiilor din România – FAR este platforma ce reuneşte organizaţii de tip asociativ, cu misiunea de a reprezenta, apăra şi promova interesele lor comune şi specifice, în relaţia lor cu organismele publice şi private din România.
Obiectivul FAR este acela de a fi prezenţi, în mod activ, în toate împrejurările în care ne putem exprima şi/sau contribui la binele membrilor, mediului asociativ, în general, cetăţeanului şi colectivităţii – Vezi Adresa Instituţiei Prefectului nr.14160/20.09.2024 și Mesajul Federației