Istoricul așezării
Județul Râmnicu Sărat (Slam Râmnic), care și-a luat numele de la apa râului care îl traversează, a fost unul dintre cele 32 unități administrativ-teritoriale ale României. Conform documentelor istorice, originea numelui provine din termenul latin Romanicus, sau, conform opiniei altor istorici, din cuvântul slav „raba” și „rabnic”. Termenul de „Sărat” a fost adăugat mai târziu, pentru a fi deosebit de orașul Râmnicu Vâlcea.
Înainte de a deveni municipiu, Râmnicu Sărat era județ de sine stătător, ce se învecina cu județele Putna (la nord și nord-vest), Buzău (la vest), Brăila (sud-vest), Tecuci și Covurlui (la nord-vest).
Menționată documentar la 8 septembrie 1439 în privilegiul de comerț dat de domnitorul Vlad Dracul negustorilor din Polonia, Galiția și Moldova, așezarea a luat ființă pe valea râului cu același nume, precizându-se: „liovenii plătesc prima vamă la Râmnicu Sărat, doi florini ungurești de căruță încărcată, apoi dau și celelalte vămi”.
S-a constituit în timp, în jurul popasului comercial, un centru în care locuiau negustorii și unii meșteșugari, în strânsă legătură cu moșia pe care era situat, într-o zonă locuită din timpuri străvechi. Așezarea a luat naștere ca târg al văii Râmnicului și loc de schimb al mărfurilor din zonă, punct hotărâtor în dezvoltarea sa fiind extinderea activităților meșteșugărești și intensificarea schimburilor de produse.
Cele mai vechi urme descoperite pe teritoriul actual al municipiului au fost datate ca aparținând neoliticului (6500–3500 î.Hr.). În 1960, cu prilejul unor excavații pe Strada Mare, au fost descoperite fragmente ceramice de culoare neagră-cenușie lucrate manual, resturi ale unor vase bitronconice (aspectul Sudiți al Culturii ceramicii liniare), fragmente de oase aparținând fazei a II-a (Giulești) a culturii Boian, precum și unele datând din eneolitic (3500–2000 î.Hr.), cultura Gumelnița.
Din epoca bronzului (2500–1150 î.Hr.) au fost găsite urme pe Strada Mare, iar în incinta Ansamblului monumental „Adormirea Maicii Domnului” au fost descoperite materiale datând din secolele VI–VIII d.Hr. (culturile Ipotești-Cândești și Dridu). A fost descoperită și o monedă maghiară din secolul XII, aflată în păstrarea muzeului municipal.
În anul 1970, pe strada Suvorov, a fost descoperit un tezaur cu 100 de monede din argint — tripli groși emiși în atelierele Coroanei, în Lituania și la Riga, cel mai vechi datând din 1579 (Ștefan Bathory), iar ultimul din 1619 (Sigismund al III-lea).
Județul Râmnicu Sărat a fost desființat în anul 1950, zona sa sudică fiind inclusă în județul Buzău. Prin Legea nr. 104 din 24.11.1994, orașul Râmnicu Sărat este declarat municipiu, devenind al doilea municipiu din județul Buzău.
Localizare
Municipiul Râmnicu Sărat se află în nordul Munteniei și al județului Buzău, pe malul stâng al râului cu același nume. Este străbătut de DN2 (București–Buzău–Focșani–Bacău–Suceava) și de DN22 (spre Brăila, Tulcea, Constanța).
Distanțe rutiere:
- 144 km de București
- 32 km de Buzău
- 38 km de Focșani
- 141 km de Bacău
- 172 km de Tulcea (via DN22)
Prin Râmnicu Sărat trece și calea ferată Buzău–Mărășești, orașul fiind deservit de o gară proiectată de arhitectul Nicolae Michăescu. Municipiul se află pe drumul European E85.
Din punct de vedere administrativ, Râmnicu Sărat este un municipiu de mărime medie, cu funcție industrială și de furnizor de servicii. Suprafața totală: 5.286 ha, din care aproximativ 65% teren agricol.
Populația
La recensământul din 2011, municipiul Râmnicu Sărat avea 42.152 locuitori (din totalul de 496.028 la nivel de județ). La începutul anului 2020, populația era de 39.308 locuitori.
Structura etnică: ~90% români, ~9% rromi, ~1% alte etnii.
Structura religioasă: peste 91% creștin-ortodocși, 8% fără religie, 1% alte confesiuni creștine. Istoric, a existat o puternică comunitate evreiască, astăzi aproape dispărută.
Activitatea economică
Municipiul Râmnicu Sărat reprezintă al doilea centru socio-economic și industrial din județul Buzău.
Industria (66,9% din venitul local) — ramuri diversificate: energie electrică, construcții de mașini, prelucrarea metalelor, industrie chimică, materiale de construcții, industrie alimentară, pielărie și încălțăminte, confecții (16 unități).
Agricultura — asociații de producători de lapte, crescători de albine, bovine și ovine. Municipiul este înconjurat de plantații viticole, în special spre Podgoria.
Comerțul (27,3% din economia locală) — 80% comerț en detail, 20% en gros. 63% produse alimentare, 37% produse industriale.
Serviciile (0,8%) — comunicații, servicii bancare, auto, consultanță agricolă și IMM, alimentație publică, utilități și transport.
Cultura, culte, sport și agrement
Pe raza municipiului se află 28 de monumente publice, printre cele mai importante: Monumentul eroilor râmniceni din 1877 și 1913, Monumentul pentru eroii morți apărându-și țara, Monumentul Lt. Col. Buzoianu Ion.
Instituții culturale: Complexul cultural „Florica Cristoforeanu”, Muzeul municipal, Biblioteca municipală (peste 105.000 volume).
Clădiri cu valoare istorică: Complexul Brâncovenesc, Fosta închisoare comunistă, Palatul Lupescu, Palatul administrativ.
Biserici importante: Biserica Cuvioasa Paraschiva, Biserica Sfântul Dumitru Bagdat, Catedrala (în construcție).
Sport: Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Sărat — secții de tenis de câmp, box, fotbal, volei, karate, atletism.
Spații verzi: 31,48 ha (7,76 m² pe cap de locuitor). Au fost amenajate numeroase locuri de joacă și terenuri de sport cu suprafață sintetică.
Personalități legate de Râmnicu Sărat
- Pavel Zăgănescu (1815–1897) — căpitan pompier, erou al bătăliei din Dealul Spirii
- Constantin F. Robescu (1839–1920) — inginer agronom, membru corespondent al Academiei Române
- Ștefan Minovici (1867–1935) — chimist, academician
- Petre Antonescu (1873–1965) — arhitect, creatorul Arcului de Triumf din București
- Nicolae Ciupercă (1882–1950) — politician, general
- Florica Cristoforeanu (1887–1960) — cântăreață de operă, operetă și lied
- Traian Săvulescu (1889–1963) — biolog, președinte al Academiei Române
- Petre Iorgulescu-Yor (1890–1939) — pictor
- Octavian Moșescu (1894–1982) — publicist, editor, poet
- Gheorghe Manea (1904–1978) — inginer, membru corespondent al Academiei Române
- Saul Steinberg (1914–1999) — desenator și grafician american, colaborator The New Yorker
- Costin Murgescu (1919–1989) — economist, academician
- Teodor Oroveanu (1920–2005) — inginer, academician
- Aristide Halanay (1924–1997) — matematician, profesor emerit
- Ioan Mușat (n. 1928) — amiral, comandant al Marinei Militare Române (1979–1989)
- Constantin Doldur (n. 1939) — jurist, judecător la Curtea Constituțională (1998–2006)
- Valeriu Sterian (1952–2000) — compozitor și interpret de muzică folk
- Adrian Oțoiu (n. 1958) — prozator, eseist, traducător
- Maria Bitang (n. 1962) — antrenoare de gimnastică, consilier de stat
Învățământul
Prima mențiune documentară a învățământului râmnicean datează din 1634. În târgul Râmnic, prima școală în limba română este menționată în 1766.
Municipiul este recunoscut la nivel național prin numărul mare de elevi premiați la olimpiadele școlare și prin rezultate bune la examenele naționale (în 2012, Colegiul Național Vlahuță a avut o promovabilitate de 99,48% la bacalaureat).
Unități de învățământ:
- 1 colegiu național și 3 licee: Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”, Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab”, Liceul Tehnologic „Victor Frunză”
- 2 școli profesionale
- 5 școli din învățământul primar și gimnazial
- 2 creșe, 3 grădinițe cu program prelungit, 3 grădinițe cu program normal
În ultimii ani au fost realizate investiții considerabile: reabilitarea Liceului Ștefan cel Mare, dotarea Colegiului Național Al. Vlahuță, construirea a două grădinițe noi (cartierele Alecu Bagdat și Extindere Slam Râmnic).